Directiva UE

Vameș arestat: pretindea ”taxă de protecție” de la infractori! Suma: între 500 de dolari și 2000 de euro/lună!


vamesi-arestati02

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului FEDIUC NELU, la data faptelor șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret, în sarcina căruia s-au reținut săvârșirea în concurs a:
– patru infracțiuni de luare de mită, toate în formă continuată (42 acte materiale),
– patru infracțiuni de influențare a declarațiilor, toate în formă continuată (5 acte materiale),
– o infracțiune de tentativă la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie 2007 – decembrie 2009, inculpatul Fediuc Nelu, în virtutea atribuțiilor de serviciu, în calitate de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret și respectiv de șef al Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți, a asigurat protecție în Vama Siret unor persoane sau grupuri organizate infracționale, de la care a pretins și primit în schimb, diverse sume de bani sau alte foloase patrimoniale sau nepatrimoniale, stabilind așa-numita taxă lunară de protecție. Inițial aceasta a fost de 200 de dolari/lună, după care a fost mărită, la cererea expresă a inculpatului, la sume cuprinse între 500 dolari – 2.000 euro/lună.

Concret, în perioada septembrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul a primit de la patru denunțători sumele de 7.000 dolari, 700 lei și alte bunuri după cum urmează: preparate și carne de vânat achiziționate de la un abator situat pe raza județului Botoșani, flori ornamentale în valoare de 200 lei, 300-400 kg de pește (somn și crap), cantități de motorină în recipiente de 20 litri, parfumuri, sticle de băuturi alcoolice achiziționate de la magazinul duty-free administrat de soția inculpatului, în valoare de 300-400 dolari.

În schimbul aceleiași „protecții”, în intervalul februarie – august 2008, inculpatul Fediuc Nelu a beneficiat, pe lângă taxa lunară și de servicii de altă natură din partea unei denunțătoare.
Sumele de bani, bunurile și foloasele nepatrimoniale respective au fost remise inculpatului pentru a asigura denunțătorilor și implicit grupurilor infracționale din care aceștia făceau parte, „protecție” în Vama Siret, la tranzitarea unor cantități de țigări peste limita legală și cu sustragerea de la plata taxelor vamale.

La data de 15 august 2008, inculpatul a încercat, folosind amenințări, metode de intimidare și prin corupere, să determine aceeași martoră denunțătoare să-și retragă denunțul și declarațiile formulate împotriva sa în dosarul de urmărire penală nr. 38/P/2008, pentru care a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava (comunicat nr. 1034/VIII/3 din 14 iulie 2014).
În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Fediuc Nelu, în sprijinul acelorași demersuri, i-a oferit martorei suma de 12.000 euro, pe care aceasta a refuzat-o.
În perioada ianuarie – iulie 2014, inculpatul a încercat, prin intermediari sau prin diverse mijloace de intimidare, să determine alți trei martori denunțători să-și retragă denunțurile formulate în dosarul menționat mai sus, în scopul de a fi exonerat de răspunderea penală.

În perioada 30 aprilie – 1 mai 2013, în calitate de șef de Sector Poliție de Frontieră Rădăuți, inculpatul Fediuc Nelu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în încercarea de a favoriza un cetățean ucrainean, prin intermediul subordonaților planificați de serviciu la acea dată, cu scopul de a-l scăpa de aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege (confiscarea unui număr de 1970 pachete țigări de contrabandă, aplicarea amenzii legale și a interdicției de a intra în țară pentru o perioadă de 5 ani).
Activitatea inculpatului a rămas fără rezultatul urmărit, întrucât personalul de serviciu din cadrul PTF Siret nu a dat curs cererilor sale, aplicându-i cetățeanului ucrainean dispozițiile legale în vigoare.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra mai multor bunuri ridicate cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.




Procurorii DNA Cluj au câștig de cauză în cazul șpăgarei de la Inspectoratul Școlar: Tunde Peter a fost trimisă în judecată!


tunde

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus miercurri trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Peter Tunde, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada iunie – 1 septembrie 2014, inculpata Peter Tunde Ilona Csilla, în calitate de inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj, a pretins de la un număr de 14 persoane suma totală de 21.300 euro, din care a primit efectiv suma totală de 10.300 euro.

Aceste sume de bani au fost pretinse de către inculpată pentru ca, prin influența de care se prevala că o are asupra membrilor comisiilor de evaluare/corectare de la examenele de bacalaureat susținute la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în sesiunile de vară și toamnă 2014, precum și asupra membrilor comisiilor de corectare de la examenele de definitivat și titularizare susținute în luna iulie 2014, îi poate determina pe aceștia la notarea favorabilă, superioară dar și pentru obținerea notelor de promovare în favoarea unor candidați.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj Napoca, aparținând inculpatei Peter Tunde Ilona Csilla până la concurența sumei de 8077 euro, în vederea confiscării speciale.




MOTIVAREA deciziei de condamnare a lui Dan Voiculescu: A spălat bani după o metodă consacrată de gangsterul american Meyer Lanski


dan-voiculescu

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care l-au condamnat pe Dan Voiculescu susţin că acesta a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, consacrată de cel mai cunoscut spălator de bani din toate timpurile, gangsterul american Meyer Lansky.

„Împrejurarea că inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) a apelat la una din cele mai rudimentare tipologii de spălare a banilor, respectiv împrumutul nereturnat, consacrată poate de cel mai cunoscut spălator de bani din toate timpurile, Meyer Lanski, nu este de natură per se să îl transforme în tăinuitor, deoarece pe parcursul săvârşirii acestor acte materiale a urmărit, în permanenţă, realizarea obiectivelor procesului de spălare a banilor, în scopul optimizării posibilităţilor de utilizare a bunurilor ilegal obţinute în derularea unor viitoare afaceri profitabile. Or, nu toţi criminalii financiari resimt nevoia să creeze scheme elaborate în scopul oferirii unei aparenţe de legitimitate provenienţei fondurilor infracţionale”, au arătat judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, în motivarea condamnărilor dispuse în 8 august, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Magistraţii de la Curtea de Apel au precizat în motivare că deşi procesul spălării banilor are ca trăsături definitorii „complexitatea, sofisticitatea, iar datorită multitudinii de posibilităţi oferite de sistemul financiar, există un proces de evoluţie a tehnicilor de spălare a banilor în paralel cu modernizarea sistemelor de prevenire a acestei infracţiuni”, totuşi cei care comit fapte de spălare a banilor sunt cei care fixează nivelul de complexitate al operaţiunilor.

„Or, în cauza de faţă, deşi inculpatul (Dan Voiculescu, n.r.) le-a transmis fiicelor sale cu titlu gratuit o parte din bunurile dobândite prin privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară, le-a interzis, totodată, acestora să dispună de aceste bunuri în timpul vieţii fără acordul său”, au scris judecătorii în motivare.

În documentul citat se mai arată că Dan Voiculescu a urmărit disimularea originii ilicite a „proprietăţilor şi fondurilor murdare”, el urmărind să orienteze aceste avantaje, „într-o manieră cât mai discretă”, către afaceri profitabile.

„Ca o consecinţă a acţiunilor de ascundere şi disimulării, prin încheierea contractului de împrumut între inculpatul Dan Voiculescu şi SC ICA SA, bunurile provenite din privatizarea ilegală a fostului Institut de Chimie Alimentară au apărut în materialitatea lor, într-o altă lumină şi cu o altă semnificaţie, în patrimoniul inculpatului Dan Voiculescu printr-o majorare de capital şi o conversie a pretinsului împrumut acordat ICA în acţiuni, fără nicio legătură cu provenienţa lor ilicită, reală”, au mai arătat judecătorii în motivare.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, la opt ani, şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Meyer Lansky (Meyer Suchowljansky, pe numele său real) a fost unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri americani din anii ’30, cu activităţi legate în special de jocurile de noroc, desfăşurate atât în SUA, cât şi în Cuba şi Anglia. Lansky a avut o influenţă importantă şi în mafia italiană, în special datorită relaţiei cu un important exponent al acesteia – Lucky Luciano. El era supranumit „contabilul mafiei”.

Sursa: Mediafax.




Bărbat reținut de polițiști, după ce l-a înșelat pe un naiv! I-a promis anularea unui proces verbal de contravenție!


barbat-retinut

Poliţiştii clujeni au organizat un flagrant, în urma căruia au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 36 de ani, care ar fi pretins că are influenţă pe lângă un funcţionar al Judecătoriei şi poate interveni pentru anularea unui proces- verbal de contravenţie.

La data de 8 septembrie a.c., un bărbat de 35 de ani, din municipiul Gherla, a sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-ar fi înşelat.

În fapt, un bărbat necunoscut, sub o identitate falsă, i-ar fi promis părţii vătămate, în repetate rânduri, că intervine pentru a-i obţine anularea unui proces – verbal de contravenţie. Acesta ar fi amăgit victima, lăsând-o să înţeleagă că ar avea influenţă pe lângă o angajată a Judecătoriei Cluj-Napoca, şi a pretins în schimbul serviciilor bani, aparatură electrică şi ţigări. Plata urma să se realizeze în mai multe tranşe.

În baza semnalmentelor indicate de partea vătămată şi a verificărilor efectuate,  poliţiştii de investigaţii criminale au identificat bărbatul şi au stabilit că are 36 de ani şi este din comuna Gilău.

Pentru prinderea lui, poliţiştii au organizat un flagrant. Acesta a fost surprins într-o parcare în momentul în care ar fi încasat de la victimă o parte din bani şi aparatură electrică pentru o viitoare intervenţie pe lângă pretinsul funcţionar pe care susţinea că îl cunoaşte.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „înşelăciune”, faptă prevăzută de Codul penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate este de circa 1.200 lei, o parte semnificativă din acesta fiind recuperată până în acest moment de poliţişti.




ŞPĂGARA Tunde Peter şi-a primit verdictul! Inspectorul şcolar de la Cluj va petrece 30 de zile în arest


tunde.peter.retinuta.mita.bacTunde Peter, reţinută luni seara pentru luare de MITĂ, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Judecătorii clujeni nu s-au lăsat impresionaţi de faptul ca inspectorul general adjunct avea datorii mari, dar nici de faptul că  este la prima abatere.

Tunde Peter îşi va petrece următoarele 30 de zile dupa gratii. ŞPĂGARA de la Inspectoratul Judeţean Şcolar Cluj a luat 9.600 de euro mită pentru a promova cinci elevi la proba de BAC, sesiunea din toamnă.

Vezi toate detaliile …ŞPĂGARA Tunde Peter, de la Cluj, nu se sătura de BANI! 10.000 de euro a luat la BAC




Clujean cercetat de poliţişti pentru o faptă, arestat pentru alta


retinut-coverÎn urma activităţilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul de Investigaţii Criminale, au propus continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat 21 de ani, din comuna Viişoara, judeţul Cluj, pentru comiterea infracţiunii de ,,tentativă la furt calificat”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

În fapt, la data de 3 august, în intervalul orar 22:00-23:30, bărbatul ar fi încercat să deschidă, prin efracţie, portiera unui autoturism ce se afla parcat pe strada General Ion Dragalina, din Turda, cauzând un prejudiciu de circa 50 de lei.

În prezent, bărbatul este arestat în altă cauză, fiind cercetat pentru alte infracţiuni de furt.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.




Tunde Peter, inspector şcolar la Cluj, REŢINUTĂ de DNA pentru MITĂ la BAC


tunde.peter.retinuta.mita.bacTunde Peter, inspectorul şcolar adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj a fost ridicată de mascaţii de la Direcţia Naţionala Anticorupţie şi dusă direct la audieri. În biroul lui Peter procurorii au găsit 400 de euro. Potrivit surselor din anchetă, inscripţionaţi cu cuvântul „mită”. Procurorii spun că aceşti bani au legătură cu sesiunea de toamnă a bacalaureatului.

Anchetatorii au prezentat un mandat de percheziţie, emis special doar pentru biroul în care îşi derulează activitatea inspectorul şef adjunct şcolar, Tunder Peter. La percheziţie, procurorii au descoperit mai multe documente şi suma de 400 de euro despre care se bănuieşte că a fost primită cu titlu de mită de către inspectorul şef adjunct şcolar, mită care are legătură cu sesiunea de bacalaureat din toamnă.

Tunde Peter a fost dusă la audieri de către procurorii DNA. Din primele informaţii rezultă că acuzaţiile care i se aduc au legătură cu derularea examenului de bacalaureat din sesiunea de toamnă.

Potrivit EVZ.ro, surse din cadrul ISJ Cluj susţin că la sesiunea din vară au existat informaţii cu privire la intenţiile pe care inspectorul şef şcolar adjunct le are cu privire la posibila fraudare a examenului.

„În urma tragerii la sorţi, domna Peter Tunde a ieşit preşedinte la o comisie de bacalaureat dar a fost schimbată repede din funcţie de către şeful ISJ Cluj. S-a spus că a fost schimbată deoarece au existat mici bănuieli legate de intenţiile doamnei Peter, la examenul de bacalaureat şi din această cauză a fost schimbată din funcţie. La sesiunea din toamnă, doamna Peter a ocupat funcţia de membru al centrului de evaluare pentru examenul de bacalaureat”, susţin surse de maximă încredere din interiorul ISJ Cluj.

Inspectorul şef adjunct şcolar are între principalele atribuţii asigurarea respectării curriculei şcolare şi este şeful inspectorilor şcolari pentru diferite materii de învăţământ. Peter Tunde este mama lui Peter Pall, consilierul principal al primarului Clujului, Emil Boc.

În declaraţia de avere redactată de Tunde Peter se arată că această are credite în valoare de aproape 90.000 de euro, în condiţiile în care ea şi soţul ei au un venit anual de 68.000 de lei, aproape 15.000 de euro.