Directiva UE

Mită în Primăria Cluj, pentru favorizarea Coral Impex SRL!


Coral Impex-dezinsectie1

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală într-o cauză complexă din care a rezultat că, în perioada 2013 – 2015, persoane reprezentând SC Coral Impex SRL Ploieşti, ar fi oferit diferite sume de bani şi bunuri cu titlu de mită unor funcţionari din cadrul instituţiilor publice situate pe raza mai multor judeţe, cu care societatea respectivă derula relaţii contractuale de prestări de servicii (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare).
Analiza coroborată a informaţiilor disponibile în anchetă a evidenţiat faptul că, în mod curent, sumele de bani şi foloasele necuvenite erau remise pentru a-i determina pe funcţionarii cu atribuţii de control şi decizie să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu sau să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, cum ar fi:
– aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată,
– includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente,
– prelungirea contractelor anterior încheiate, fără verificarea legalităţii
– avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial, ori în condiţii de calitate inferioară),
– aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de societatea menţionată.
În desfăşurarea tuturor acestor activităţi s-a urmărit satisfacerea propriilor interese ale persoanelor implicate, în dauna interesului public, şi anume, încasarea sumelor de bani de la instituţiile publice prin maximizarea profitului, respectiv obţinerea de foloase materiale necuvenite.
Până în acest moment, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
MĂGUREAN ADRIANA-LUCIA şi CAPOTA MARIANA, şef, respectiv consilier la Serviciul Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul
PRUNOIU CONSTANTIN DORIN, angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

Din ordonanțele de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv de efectuarea a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:

La data de 08 octombrie 2014, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun ale aceluiași an, precum şi la 11 martie 2015, inculpata Măgurean Adriana-Lucia, în calitate de şef Serviciu Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare, Servicii Comunitare de Utilități Publice în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, a primit, cu titlu de mită, de la un reprezentant al SC Coral Impex SRL Ploieşti, atât pentru ea cât și pentru o rudă a acesteia, diverse produse, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și anume certificarea pentru conformitate a documentației depusă de firma respectivă, în vederea aprobării plăților pentru serviciile prestate.
În perioada 2012 – 2015, inculpata Capota Mariana, în calitate de consilier la Serviciul Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice – Primăria Cluj-Napoca, a primit în mod repetat, de la reprezentanţi ai SC Coral Impex SRL Ploieşti, mai multe sume de bani în cuantum de 8.600 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu respectiv verificarea și întocmirea documentației pentru plată referitoare la serviciile DDD (Dezinfecție, Dezinsecție, Deratizare) prestate de firma respectivă.
În perioada 2012 – 2015, suspectul Prunoiu Constantin Dorin, în calitate de angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, a remis lunar, cu titlu de mită, unor funcţionari cu atribuții de control din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, suma de câte 500 lei şi produse alimentare, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească obligațiile de serviciu și anume să nu inspecteze activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, realizate de către angajații firmei respective, pe raza municipiului Cluj-Napoca.
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Inculpaţilor Capota Mariana, Măgurean Adriana-Lucia şi suspectului Prunoiu Constantin Dorin li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 şi 309 Cod de procedură penală.




Minore din școala generală, prostituate


prostitutie

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor P. M. G, pentru săvârşirea infracţiunilor de  trafic de minori, F. T. şi N. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi proxenetism.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu toamna anului 2014, inculpatul P. M. G., minor în vârstă de 17 ani, a recrutat 2 minore cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, eleve ale unor unităţi şcolare de pe raza municipiilor  Lupeni şi Vulcan şi care proveneau din familii dezorganizate, în scopul exploatării sexuale. Inculpatul folosea metoda loverboy  dezvoltând o dependenţă emoţională victimelor iar ulterior le determina să practice  prostituţia, sumele de bani obţinute de acestea fiind însuşite de către acesta. De asemenea, inculpatul le ameninţa că în situaţia în care victimele nu obţineau anumite sume de bani din activitatea de prostituţie, urma să le denunţe părinţilor.

Cu privire la inculpaţii F.T ( 61 ani ) şi N.G ( 60 ani ) există suspiciunea rezonabilă că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au săvârşit mai multe infracţiuni de proxenetism în formă agravantă, respectiv act sexual cu un minor. Aceştia au determinat un număr de 3 persoane de sex feminin cu vârstele cuprinse între 14 şi 15 ani, să practice prostituţia, pe raza minicipiului Petroşani.

Inculpaţii puneau la dispoziţia victimelor o garsonieră şi, totodată racolau clienţi în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu victimele minore. Sumele obţinute de către acestea erau însuşite de inculpaţi.

De asemenea, inculpaţii au întreţinut, raporturi sexuale cu minorele, deşi cunoşteau faptul că acestea sunt eleve de şcoală generală.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Hunedoara.




Administrația județeană sub lupa procurorilor DNA la Cluj!


dna

Dacă în 2013 activitatea DNA Cluj a stat sub semnul combaterii corupţiei din domeniul silvic şi fondurilor europene, în 2014 activitatea procurorilor clujeni anticorupţie a vizat infracţiunile comise în zona administraţiei şi în domeniul transporturilor.

Un preşedinte de consiliu judeţean, un primar de municipiu, un director de la Autoritatea Rutieră, un inspector şef Sigla DNAde la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, mai mulţi oameni de afaceri din domeniul imobiliar şi transporturi, un inspector adjunct de la inspectoratul şcolar, patronul unei companii feroviare şi al unei întreprinderi de reparaţii feroviare şi trei şefi de structuri de poliţie sînt o parte dintre persoanele puse sub urmărire penală sau trimise în judecată anul trecut de procurorii clujeni ai Departamentului Naţional Anticorupţie. Una dintre cauzele instrumentate de procurorii DNA a zguduit Clujul. Este vorba dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat pentru fapte de corupţie, informează Făclia.

Anchetatorii din cadrul DNA Cluj au reuşit să instrumenteze dosarul prin care a fost trimis în judecată fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pentru luarea de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani.

Un alt dosar instrumentat de DNA în 2014 şi care a avut un impact deosebit asupra opiniei publice a fost cel în care Rareş Pop, fost consilier judeţean liberal şi şef al Inspectoratului pentru Controlul Traficului Rutier, a fost arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie. O altă anchetă complexă a DNA Cluj a vizat faptele de corupţie comise de patronii firmei de transport călători Fany. Anul 2014 a reprezentat pentru DNA Cluj şi finalizarea cercetărilor privind cel mai mare tun imobiliar dat în ultimii ani în municipiul Cluj-Napoca și nu numai.




Un profesor din Bihor, acuzat de pornografie infantilă!


pornografie-infantila

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus prin Ordonanţa din 26 noiembrie reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului M.A în vârstă de 36 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, în formă continuată.

Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada decembrie 2013 – noiembrie 2014, inculpatul, profesor la o şcoală generală de pe raza judeţului Bihor, prin intermediul unei conexiuni internet, a stocat, distribuit şi pus la dispoziţie mai multe fişiere având în conţinut materiale pornografice cu minori.

Procurorii D.I.I.C.O.T au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bihor.




Un urmărit internațional, pentru trafic de droguri, prins la Cluj!


urmarit-international

Poliţiştii clujeni au depistat un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile italiene pentru trafic de droguri. Acesta a fost reţinut 24 de ore, în vederea punerii în aplicare a mandatului european de arestare.

La data de 18 noiembrie a.c., ora 08:40, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au depistat un bărbat, de 48 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit internaţional.

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

Bărbatul, depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca, a fost prezentat în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

Persoana a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, în vederea executării mandatului european de arestare.




Un italian, reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și sex cu un minor român!


porgrafie-infantila

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial (S.T.) București și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au reușit să pună capăt activității infracționale a unui bărbat suspectat de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Procurorii DIICOT- ST București au dispus astăzi reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Bellegante Livio, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

În data de 06 noiembrie 2014, inculpatul Bellegante Livio a fost prins în flagrant după ce a ridicat de la un magazin de developare poze din București, un set de 36 de fotografii care conţin imagini cu caracter pornografic.

Totodată, față de inculpatul Bellegante Livio există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2011 – septembrie 2014, a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu mai multe minore şi a produs materiale cu caracter pornografic.

La percheziția efectuată în data de 06 noiembrie la locuința inculpatului au fost găsite și ridicate, printre alte bunuri, peste 8000 de fotografii cu caracter pornografic şi mai mulți suporți optici (CD, DVD, memory stik-uri), suporți analogici (filme foto, casete video de diferite formate), existând date și informații certe că o parte din acestea ar conține material cu caracter pornografic produs și deținut de către inculpatul Bellegante Livio.

Procurorii DIICOT – ST București au solicitat astăzi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București luarea măsurii preventive a arestării pe o perioadă de 30 de zile.




O tânără de 16 ani, amenințată să trimită poze obscene, prin internet! Agresorul, arestat pentru pornografie infantilă!


pornografie-infantila

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Olt și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au anihilat activitatea infracțională desfășurată de nouă persoane (opt minori și un major) suspectate de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au dispus în data de 15 octombrie începerea urmăririi penale față de numitul Bărbuț Claudiu Cristian (21 de ani) și față de alți patru minori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374 alin 1 şi 2 Cod Penal.

Față de Bărbuț Claudiu Cristian există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2014 a ameninţat-o cu violenţa fizică pe o minoră în vârstă de 16 ani, elevă de liceu, cu care era prieten într-o rețea de socializare, în scopul de a-i trimită imagini cu caracter pornografic, în care minora să aibă comportament sexual explicit.

Fiind amenințată și cu violul în cazul în care refuza să se supună, la sfârșitul lunii iulie, minora i-a trimis suspectului Bărbuţ Claudiu Cristian – prin intermediul chatului rețelei de socializare – două imagini cu caracter pornografic, capturate cu telefonul mobil.

Ulterior, aceste imagini au fost distribuite către mai multe persoane, elevi ai liceului în care învață victima, dintre care cei cinci față de care a fost începută urmărirea penală le aveau stocate pe telefoanele mobile şi o şantajau pe minoră cu dezvăluirea lor.

Sesizarea a fost depusă la DIICOT de mama victimei, deși părintele înștiințase mai întâi diriginta clasei și conducerea liceului în care învață victima.

Ținănd cont de starea vădită de depresie a victimei, procurorii DIICOT – BT Olt au înștiințat imediat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Olt, pentru a lua măsurile privind siguranța și protecția minorei.

Totodată, procurorii DIICOT au înștiințat și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, în vederea asigurării asistenței de specialitate suspecților minori.

Pentru probarea activității infracționale, în data de 17 octombrie a.c., au fost efectuate percheziţii domiciliare în comunele Şerbăneşti, Movileni şi Icoana, la locuinţele suspecților, fiind ridicate mai multe telefoane mobile și medii de stocare.

De asemenea 15 persoane au fost conduse, în baza unor mandate de aducere, la sediul DIICOT – BT Olt.

În urma audierilor efectuate cu respectarea tuturor prevederilor legale – psiholog pentru victimă și consilieri de probațiune pentru minorii suspecți -, procurorii DIICOT – BT Olt au pus în mișcare acțiunea penală față de 7 persoane și au început urmărirea penală cu privire la alți doi minori.

Față de inculpatul major Bărbuț Claudiu Cristian, procurorii DIICOT au luat măsura preventivă a controlului judiciar.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Olt şi de la Poliţia Oraşului Potcoava.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.