Directiva UE

Music Outdoor eXperience 2016. Cei mai noi artiști anunțați!

De Stiri
In News
31 ianuarie 2016
0 Comentarii
image_pdfimage_print

12644958_1090076447689631_1475016907632466446_nAnul acesta dorim să sărbătorim voia bună, hamacele, ieșitul cu cortul, muzica în vârf munte, apusurile de soare, cerul înstelat, aerul curat, distracția și multe alte experiențe ce le-am trăit în tot acest timp, sărbătorim 5 Ani de MOX!

DISPERSIE#Răspândim Idei

MOX (Music Outdoor eXperience), un eveniment ce se desfășoară într-un loc ce îți taie respirația, este primul festival cu obiectiv turistic din România ce și-a propus să combine un festival de muzică electronică cu o excursie de relaxare la munte, corturi, hamace, leagăne, ateliere, waterslide, biciclete, apusuri la 1000+ m altitudine, competiții, aer curat, distracție și voie bună, și asta a și făcut. Evenimentul a pornit de la o zi de naștere sărbătorită la munte și a adus împreună, 4 ani mai târziu, 2500 de participanți în vara anului 2015.

Dorind să promoveze zonele montane din județul Cluj și nu numai, tinerii organizatori și-au propus ca odată la 3-4 ani să schimbe locația evenimentului. Pentru că acolo s-a născut, primele 3 ediții au avut loc pe dealurile din comuna
Măguri-Răcătău. Anul acesta a avut loc prima ediție în care festivalul și-a schimbat locația și s-a mutat pe platoul de la Buscat Ski&Summer Resort, Vârful Buscat.

Fantome, Vlad Dobrescu, Sauce, Blanilla, Missile, Satellites, Nerub, Dex, Dodo, Zo, Slim Rocka, Dj Ethylen, Ugly Astronaut, Cris, N.Ser, Beat Junkz, Greenblack, Alex One, Vlad Bretan, S-t-phan sunt primii artiști anunțați. 5 ani de MOX vine cu surprize pentru participanți: trupe live, două scene (Main Stage, Lost in the woods), ateliere noi, activități noi și multe altele.

Festivalul a crescut ca o comunitate și a devenit un loc din care nu ai cum să pleci fără să cunoști oameni noi, poate chiar să îți faci prieteni noi. O vacanța de 4 zile în care să uiți de toate problemele, în care să-ți lași toate bagajele acasă și să te relaxezi alături de prieteni și oameni frumoși, un loc în care să te bucuri de o bibliotecă în aer liber, de un cinematograf între brazi sub un cer plin de stele, de un tobogan de apă, de leagăne, de hamace, ateliere de creație, competiții și binențeles, de 3 nopți de muzică.  Este exact cum spune numele, o experiență.

Festivalul va avea loc în perioada 28 – 31 iulie 2016, iar biletele se vor pune în vânzare începând cu luna Februarie 2016. Camping-ul va fi gratuit pe toată perioada festivalului.

● BILETE ●

45 lei (PREȚ EARLY BIRD) – În limita stocului disponibil – 1000 buc
90 lei (PREȚ ÎNTREG)

Biletele se pot achiziționa online sau de la:

Tube – Social Chemistry (str. Bogdan Petriceicu, Haşdeu, Cluj-Napoca)

Uman Cluj (Iulius Mall, etaj 1, Cluj-Napoca)

Cafeine Coffee To Go (str. Petru Maior, nr. 15-19, Cluj-Napoca)

● BILETE ONLINE ●

www.biletmaster.ro

● CAMPING ●

Campingul este inclus în prețul biletului.

Pentru mai multe informații: www.facebook.com/musicoutdoorexperience

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Da-ne un LIKE!
By clicking any of these buttons you help our site to get better
Social PopUP by SumoMe
ziare ziare.org