EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

Accident la Căpușu Mare: Șoferul unui microbuz cu pasageri a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un gard

De News Cluj
In Actual
22 decembrie 2013
0 Comentarii

Un accident rutier a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 04.00, în apropierea localității Căpușu Mare. Șoferul unui microbuz care transporta 7 persoane a adormit la volan și a pierdut controlul asupra autovehiculului, intrând într-un gardmetalic.

accident Poliția a fost sesizată la ora 03.48 despre unaccident rutier ce a avut loc pe DN1 60, în apropiere de localitate Căpușu Mare. Din cauza oboselii șoferul unui microbuz a adormit la volan și a intrat cu autoturismul în gardul metalic al unei societăți comerciale”, a declarat purătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

La fața locului s-au deplasat două ambulanțeSMURD și mai multe ambulanțe.

S-au deplasat la fața locului două autospeciale SMURD și mai multe ambulanțe. 7 persoane au solicitat ajutor medical, însă niciunul nu a suferit răni grave”, a declarat purtătorul de cuvând ISU Cluj, Andrei Biriș.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a determina care au fost circumstanțele în care a avut loc incidentul, iar șoferul microbuzului este cercetat penal pentru vătămare din culpă.

Sursa: www.stiridecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org