EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

Bilant 2013, in companii si regii. Iata cateva exemple de nepotisme si contracte paguboase

De News Cluj
In Justiţie
29 decembrie 2013
0 Comentarii

Anul 2013 a scos la iveală o încrengatură de contracte ilegale, nepotisme şi prime fabuloase în companiile de stat. În cele peste 15 rapoarte realizate de inspectorii Corpului de Control aflat la dispoziţia primului ministru au fost identificate pierderi de sute de milioane de euro atât la ministere, cât şi la regii.

bechtelÎnceputul anului a fost marcat de dezvăluirile legate de pierderile uriaşe de la Hidroelectrica. Numai în perioada 2009-2012 gaura a fost de peste 400 de milioane de lei din cauza diferenţei dintre preţul de vânzare a energiei electrice şi cel la care compania a cumpărat la rândul ei electricitate prin contracte bilaterale. Încă un milion de lei au fost aruncaţi pe protocol.

Rezultatele au fost trimise la DNA, Guvernul acuzând fosta conducere a ministerului pentru pagube.
În cazul Conpet, Corpul de Control a descoperit cum tatal Robertei Anastase, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a fost protejat de conducerea companie şi a primit un salariu de lunar de peste 10.000 de euro şi prime cumulate de 30.000 de euro în patru ani.

Şi cheltuielile exorbitante găsite de inspectori nu s-au oprit aici. Conducerea Fondului de Contragarantare a huzurit cu prime şi indemnizaţii mari şi s-a ospătat pe măsură. 25 de mese ale şefilor au costat peste 66.000 de lei: au fost udate cu băuturi fine de 100 de lei sticla şi împănate cu foie gras. Găurile negre au fost gsite şi la RADET si RATB. Numai în perioada 2009-2012, reprezentanţii RATB au acoperit pierderi de peste 12 milioane lei, în timp ce aruncau cumulat jumătate de milion de lei pe cheltuieli de protocol, chiar şi pe stilouri Mont Blanc. 3.00- 3.22 Vreau să vă îndemn în continuare ca toate neregulile pe care le găsiţi din vechea guvernare sau sigur dacă e vorba şi de ai noştri cu atât mai mult, să le sesizaţi către Parchet, după care să cereţi alături de mine detalii despre soarta acelor dosare: stau la dospit, se stă pe ele până se pleacă într-o funcţie mai importantă.

Şi anchetele au continuat cu Bechtel- unde statul ar fi fost păgubit cu 40 milioane euro, dar şi cu CNAS- unde neregulile în atribuirea contractului pentru cardul national de sănătate ar fi cauzat pagube de peste 1 milion euro.

„Îi cer premierului Victor Viorel Ponta să înceteze imediat cu presiunile inadmisibile asupra libertăţii şi independenţei justiţiei, să înceteze imediat cu comenzile politice asupra DNA, comenzi demne de un procuror stalinist.
In în toamnă, Corpul de control a fost trimis să verifice activitatea CFR Călători. Ancheta vizează, printre altele, sesizările postului nostru cu privire la prezenţa azbestului în componentele unor vagoane.” a declarat Lucian Duta, fostul director al CNAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org