EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

Clujean arestat preventiv pentru că nu a respectat condiţiile controlului judiciar

De News Cluj
In Justiţie
7 mai 2014
0 Comentarii

arestati-preventivFaţă de un bărbat de 33 de ani s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, ca urmare a nerespectării obligaţiilor instituite prin măsura controlului judiciar. Bărbatul era cercetat pentru ,,înşelăciune” şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, în urma unor tranzacţii în care ar fi folosit ordine de plată false.

La data de 4 aprilie, faţă de un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca, s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de „înşelăciune” şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”,  fapte prevăzute de art. 244 şi de art.322 din Codul Penal.

La data de 4 mai, bărbatul a fost depistat pe raza judeţului Maramureş, deşi avea interdicţie de a depăşi limita teritorială a judeţului Cluj.

Totodată, acesta ar fi încercat să inducă în eroare reprezentanţii unei societăţii comerciale din Baia Mare, declinându-şi o identitate falsă cu ocazia achiziţionării unor mărfuri.

Pentru plata bunurilor achiziţionate, bărbatul ar fi emis un ordin de plată falsificat.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate şi alte părţi vătămate pe raza judeţului Bistriţa –Năsăud, care, în cursul ultimei luni, au fost induse în eroare prin aceleaşi metode.

La data de 6 mai, instanţa competentă a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org