EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

Cum a fost căpușată Salina Turda! E NESIMȚIRE totală

De News Cluj
In Uncategorized
13 ianuarie 2014
0 Comentarii

Salina Turda, declarată în repetate rânduri cel mai important obiectiv turistic al României, a fost căpușată de directorul Vasile Nemeș. Acesta a fost demis, dar contractul lui de management este ”beton”.

imagesVasile Nemeş a fost numit în funcție în martie 2013, dar în contractul de management are prevăzut faptul că va primi şase la sută din venitul anual al Salinei Turda, relateaza Stiri de Cluj
Vasile Nemeș este tatăl lui Lucian Nemeş, fostul viceprimar PPDD al oraşului Turda, până în luna decembrie şi fost preşedinte al PPDD Cluj.  PPDD controlează și Consiliul de Adminitrație al Salinei Turda, din care făcea parte și Vasile Nemeş. Trei din cei cinci membri ai CA Salina Turda sunt din PPDD, aceiași care i-au și aprobat contractul de management. Salina a fost modernizată cu o finanţare de cinci milioane de euro de la Uniunea Europeană, având, în anul 2013, un profit brut de 5.4 milioane de lei şi peste 325.000 de vizitatori, mai scrie sursa citata.

În anexa la contractul de mandat sunt prevăzute recompensele încasate de directorul general Vasile Nemeş în cazul în care societatea va realiza profit. ”Şase la sută din profitul brut al societăţii, dacă se va realiza un profit brut anual de peste 1.000.000 de lei”, scrie în contractul acestuia.Astfel, un calcul ne arată că directorul va încasa suma de 320.000 de lei.

Salariul lui Vasile Nemeş este de 6.200 de lei, la care se adaugă sporul de vechime. ”Directorul general va beneficia de asigurare pe viaţă, pe timpul mandatului, plătită de societate”, se mai arată în contract.

Pentru situația în care ar fi revocat din funcție, Nemeș s-a asigurat că va încasa o compensaţie în valoare egală cu 18 salarii. Pentru situația în care nu va mai fi director, Salina Turda îi ”va asigura un loc de muncă pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale cu acelaşi nivel de remuneraţie, timp de 18 lună”

Cu toate că și-a blindat scaunul cu un contract bun, Vasile Nemeș a fost revocat din funcția de director al Salinei Turda, în data de 23 decembrie 2013.

Actualul preşedinte al CA de la Salina Turda, Cristian Matei, a declarat că fostul director nu şi-a revendicat încă drepturile. ”Urmează ca juriştii să se pronunţe pe acest contract de mandat. Dacă îşi va revendica procentul din procentul Salinei, cu siguranţă vom ajunge la un proces”, a spus Cristian Matei.

Vasile Nemeş se mai ”laudă” cu funcții de membru în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Internaţional Cluj Napoca şi Compania de Apă Someş.

Unele surse spun că fostul viceprimar de la Turda, Lucian Nemeş, care a fost preşedinte al PPDD Cluj, fiind acum primvicepreşedinte, și-a numit familia în posturi călduțe. Iubita lui, Diana Tot, lucrează la Aeroportul din Cluj Napoca. Ea a fost la un pas să ajungă în Consiliul de Administraţie la Regia de Administrare a Domeniului Public Cluj, dar tentativa a eșuat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org