EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

DOVADA – PNL Cluj îşi face campanie la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE pe spatele DHL. Află cum îi minte Horea Uioreanu pe clujeni!

De News Cluj
In News
7 mai 2014
0 Comentarii

Horia-UioreanuCând vine vorba de campanii electorale politicienii îşi pierd minţile, iar goana după voturi trece peste orice. Aşa a făcut şi Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj! S-a tot gândit cum să facă bani pentru campania de la alegerile europarlamentare şi cea mai uşoară formă de aş-i promova partidul, dar şi gratis, a fost să folosească firma DHL. Reprezentanţii companiei şi-au dat seama prea târziu pentru a anula evenimentul.

Deşi Consiliul Judeţean Cluj, cu atât mai puţin Horea Uioreanu, nu inaugurează şi nu a inaugurat nimic, pe invitaţia de inaugurare a unui centru logistic DHL în aeroport scrie clar „Consiliul Judeţean impureună cu DHL…” În acest caz stăm şi ne întrebăm: Ce caută Horea Uioreanu în această poveste şi de ce este el primul semnatar al invitaţiei şi nu reprezentanţii companiei DHL? DHL este compania care lansează cu adevărat centrul logistic din Aeroportul Cluj Napoca.

Contactaţi de NewsCluj.ro, reprezentanţii DHL au declarat că prea târziu şi-au dat seama că sunt „traşi pe sfoară” de Consiliul Judeţean Cluj.

„Noi aveam organizat evenimentul de mult timp. E adevărat că Aeroportul Internaţional Cluj Napoca este în subordinea Consiliului Judeţean însă când am văzut că ei se folosesc de această inaugurare pentru europarlamentare am înlemit. Practic prin invitaţia trimisă de Consiliul Judeţean Cluj ne-a şters faţa cu totul, din invitaţie reiese că Horea Uioreanu şi Consiliul Judeţean Cluj inaugurează centrul logistic, noi fiind undeva pe acolo… Nici prin gând nu ne-a trecut  că for folosi inaugurarea noastră în scop politic”, a declarat un reprezentant DHL.

Mai jos veţi putea vedea cele două invitaţii trimise de două instituţii. Prima invitaţie aparţine Consiliului Judeţean Cluj, a două fiind trimisă de DHL.

Page_1

INVITATIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org