EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

EXCLUSIV: Consilierul județean Valentin Pop a fost exclus din PPDD! El și-a anunțat azi trecerea la PLR-ul lui Tăriceanu!

De NewsCluj.ro
In News
17 septembrie 2014
0 Comentarii

cj-cluj-ppdd

Într-o vizită efectuată la Cluj, președintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Valentin Pop, consilier județean ales pe listele PPDD, a trecut la PLR! Însă, Valentin Pop a fost exclus din PPDD, cu câteva zile înainte, respectiv în 10 septembrie 2014!

Conform informațiilor noastre, PPDD ar fi depus documentul și la Consiliul județean Cluj.

Oficialii PPDD au declarat că indiferent de deznodământul ordonanței Guvernului Ponta, care a permis ”transferurile” aleșilor locali de la un partid la altul, fără să suporte rigorile legii (excluderea din forul deliberativ respectiv), PPDD va efectua demersurile necesare pentru excluderea ”traseiștilor”, foști membri ai PPDD, care au fost aleși pe listele partidului, din forurile deliberative din care fac parte.

Azi, în Camera Deputaților, ordonanța Guvernului Ponta a picat la vot, însă camera decizională este Senatul, unde ordonanța va fi supusă spre aprobare în circa 2-3 săptămâni. În opinia unora, ordonanța oricum a produs efecte, care nu ar putea fi anihilate nici de o nevotare în Parlament, nici de o decizie a Curții Constituționale, care ar respinge ordonanța din cauza unei posibile neconstituționalități.

Totuși, pe de altă parte, ordonanța face referire doar la legea privind statutul aleșilor locali, existând încă două legi în care se menționează retragerea sprijinului politic al unui ales local și urmările sale, care nu au fost amintite în ordonanță! Din acest motiv, discuțiile juridice pe tema viitorului celor care au decis să treacă dintr-un partid în altul, pe baza ordonanței, sunt împărțite.

excludere-cj-01

excludere-cj-02

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org