EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

EXCLUSIV – EXPLOZIE pe Autostrada Transilvania. O femeie este grav rănită

De News Cluj
In News
27 aprilie 2014
0 Comentarii

Accident Autostrada A 3  (3)Incident deosebit de grav pe Autostrada Transilvania, duminică după masă. Unul dintre cauciucurile unui Logan a explodat iar şoferiţa care conducea a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat, în plin, într-un parapet. În urma impactului, femeia a suferit răni grave. Incidentul se putea sfârşi cu o tragedie dacă, în acel moment, pe sensul de mers Gilău Turda se aflau şi alte autoturisme.

Alături de conducătoarea auto, în autoturism, se aflau şi soţul acesteia împreună cu  copilul lor de 3 ani.

Incidentul a avut loc între kilometrul 19-20 al A 3. Cauciucul spate-stânga a explodat iar şoferiţa a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în parapeţii de pe marginea drumului.

Femeia care conducea a fost scoasă din dintre fiarele contorsionate ale autoturismului chiar de soţ şi a fost întinsă pe asfalt până la sosirea unui echipaj de ambulanţă.

„Conform primelor verificări, un conducător auto care circula pe A3, dinspre Cluj Napoca spre Turda, pe fondul unor defecţiuni tehnice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă intrând în parapetul care mărginea sensul său de mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea  conducătorului auto”, a declarat pentru NewsCluj.ro, Simona Virci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Accident Autostrada A 3  (3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org