EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

Expoziție la Bastionul Croitorilor: Numele esențialului

De NewsCluj.ro
In Cultură
1 octombrie 2014
0 Comentarii

numele_esentialului

În cadrul festivalului TIMAF, Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca va gǎzdui, ȋn perioada 2-12 octombrie 2014, expoziția de mandale «Numele esențialului», semnatǎ Simona-Elena Bernat.

Vernisajul va avea loc ȋn 2 octombrie 2014, ora 18:00. Gazda evenimentului va fi Mariana Dragomir de la Asociația Learn&Vision. Vor vorbi Simona-Elena Bernat – autoare, Dorel Gǎinǎ – artist plastic, Veronica Bogorin – psiholog şi  Daniel Popescu – director TIMAF.

Colecția conține 24 de mandale pictate cu tuș pe hârtie de orez.

„Căutând numele a ceea ce este cu adevărat important în viaţă am întrebat: Dacă ai avea voie să foloseşti maxim 10 cuvinte din toate câte există, care ar fi acelea? 117 persoane mi-au transmis 1170 de cuvinte. Le-am adunat, le-am numărat, le-am contemplat şi am obţinut 24 de Nume.

Cuvântul, Verbul, Numele este Fiinţă. Designează şi creează. Numele pe care le folosim cel mai frecvent sau cel mai intens sunt cele care ne influenţează existenţa. Am gândit că oamenii au ales să salveze cuvintele esenţiale, cele care reprezintă aceea fără de care nu putem fi şi/sau ceea ce ne duce mai departe, de la o clipă spre o altă clipă.” ( Simona-Elena Bernat)

Vǎ invitǎm sǎ ne fiți alǎturi, ȋn numǎr cȃt mai mare, cu ocazia vernisajului şi sǎ vizitați expoziția ȋn momentele dumneavoastrǎ de rǎgaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org