EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

NEWS CLUJ ia parte la protestul jurnalistilor impotriva practicilor degradante din presa

De News Cluj
In Politic
20 ianuarie 2014
0 Comentarii

Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm.

redactieDe aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora. Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.

Respingem confuzia voit indusă că totul se reduce la poziţionări politice diferite şi că toţi ziariştii sunt în egală măsură vinovaţi de degradarea moralei profesionale şi a spaţiului public. Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3.

Tocmai pentru că respectăm libertatea de exprimare, dezavuăm public abdicarea de la normele jurnalistice. Demersul nostru are în vedere respectul pentru public şi se plasează dincolo de poziţionări şi opţiuni politice.

Facem apel la toţi jurnaliştii oneşti, ataşaţi valorilor profesiei şi responsabilităţilor ei, să ni se alăture.

PENTRU A SUSTINE PROTESTUL DATI CLICK PE LINK-UL DE MAI JOS !

http://www.revista22.ro/protest-al-jurnali350tilor-mpotriva-practicilor-degradante-din-presa-36864.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org