EUCOOKIELAW_BANNER_TITLE

EXCLUSIV-Sorin Apostu, fostul primar al Clujului a fost transferat cu noaptea-n cap la Gherla şi în mare secret

De News Cluj
In Justiţie
9 iulie 2014
0 Comentarii

Sorin-Apostu-condamnat-definitivDiscreţie totală în cazul transferului lui Sorin Apostu de la arestul Poliţiei Cluj, la Penitenciarul Gherla. Apostu, potrivit unor anchetatori ar fi solicitat ca transferul său să fie făcut noaptea sau la o oră matinală. Fostul primar al Clujului a primit o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia a fost dată în data 7 iulie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este difinitivă şi irevocabilă.

Fostul primar al Clujului ar fi spus că nu doreşte să fie din nou actorul unui show mediatic. Ora 07.00 dimineaţa a considerat Apostu că este o oră potrivită pentru a nu atrage atenţia cu transferul său din arestul IPJ Cluj la Penitenciarul Gherla.

Potrivit Anchetatorilor, Sorin Apostu a vrut să evite ca presa să fie de faţă la încarcerarea lui.

Oficial, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj susţin că mandatul de punere în aplicare a pedepsei cu închisoarea a fost primit pe faxul instituţiei, miercuri dimineaţa, în jurul orei 07.00. Simona Virci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a declarat pentru NewsCluj.ro că mandatul de punere în aplicare a pedepsei cu închisoarea a fost trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost înregistrat şi respectat de îndată.

Surse din Cadrul IPJ Cluj susţin că mandatul de punere în aplicare a pedepsei cu închisoarea ar fi ajuns la Poliţia Cluj încă de marţi după-masă. Potrivit aceloraşi surse, Apostu a fost transferat miercuri dimineaţa, atunci când a cerut el, adică la o oră la care să nu atragă atenţia.

Potrivit legii, mandatul de punere în aplicare a pedepsei cu închisoarea trebuia pus în aplicare de îndată ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis unităţii de arest documentul în forma lui originală.

Nu e prima dată când Sorin Apostu ar „dicta” Poliţiei Cluj cum să gestioneze situaţia lui. În perioada în care a fost arestat preventiv, Apostu era plimbat la SPA şi masaje cu o maşină a Poliţiei Cluj. Totul a fost dat în vileag de jurnaliştii care au aflat de situaţia de la vremea respectivă.

Vezi care au fost pedepsele celorlalte persoane condamnate în dosar!

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu a fost condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de ÎNCHISOARE

(P) MERGI LA MARE? Fany te duce la MARE, Fany te duce peste tot! Cele mai bune oferte şi reduceri le găseşti dacă dai click AICI!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ziare ziare.org